OP
Ovidiu Paraschivescu
Acasă Un an în cifre În Parlament În jud. Brașov Ce urmează Scrie-mi
Raport Complet PDF

Raport de activitate primul an de mandat

Insist până se
rezolvă.

Misiunea mea în Parlament este să fac statul să funcționeze pentru oameni. Fiecare inițiativă, întrebare sau solicitare oficială pornește de la probleme reale și urmărește aplicarea corectă a legii, în interesul cetățenilor.

Vezi activitatea arrow_forward
verified Deputat USR Brașov
Ovidiu Paraschivescu Portrait

"Insist până se rezolvă.
De fiecare dată."

Cifrele unui an de muncă

Ambiția mea în acest mandat este să identific problemele cetățenilor și să obțin ca instituțiile statului să își facă treaba pentru oameni și comunități, fie prin legi, fie prin autorități. Statul trebuie să rezolve problemele reale și presante, să fie transparent și corect, nu să irosească bani pe lucruri inutile.

visibility

Cereri oficiale în baza Legii 544/2001

0
lightbulb

Întrebări către miniștri

0
podium

Interpelări despre strategii ministeriale

0
edit_note

Legi proprii

0
handshake

Inițiative legislative cosemnate

0
location_on

Vizite și verificări pe teren

0+

Legi depuse, susținute și în pregătire

În acest mandat, am depus și susținut legi care au un scop simplu: să pună statul la treabă, nu doar să îl finanțăm. Inițiativele mele legislative, depuse, co-semnate sau aflate în pregătire, urmăresc câteva direcții clare:

account_balance instituții și companii de stat care răspund pentru ce fac și cum cheltuie banii
traffic infrastructură și transport care să funcționeze pentru oameni
visibility transparență reală, nu doar pe hârtie
rule mai puțină birocrație și reguli aplicate la fel pentru toți

Legi depuse în Parlament

Transparență

Transparență totală în companiile de stat (AMEPIP)

Publicarea salariilor, indemnizațiilor și beneficiilor șefilor din companiile de stat, precum și a documentelor și avizelor de numire a conducerii.

Finanțe

Reguli clare de salarizare în ASF

Interzicerea cumulului de venituri și stabilirea unor reguli echitabile de remunerare pentru conducerea Autorității de Supraveghere Financiară.

Infrastructură

Deblocarea infrastructurii din Brașov – cartierul Bartolomeu

Transfer de terenuri pentru extinderea străzilor Institutului și Cucului, fluidizarea traficului și legătura cu Ocolitoarea Brașov.

Inițiative legislative în pregătire

01.

Mai puțină birocrație în jurul aeroporturilor

Simplificarea avizării construcțiilor fără risc.

02.

Mai puțin timp pierdut la ghișeele poliției

Schimbarea plăcuțelor la orice IPJ din țară.

03.

Sesizări rutiere online, prin e-SAR

Transmiterea digitală a sesizărilor folosind camere publice.

04.

Sprijin pentru persoanele cu tulburări afective

Extinderea tratamentului pentru depresie severă.

05.

Siguranță alimentară în piețe

Cât de tratate sunt fructele și legumele din piețe sau magazine.

06.

Protecția proprietarilor de culturi agricole

Descurajarea pășunatului abuziv prin aplicarea de sancțiuni legale.

07.

Respectarea regulilor în ședințele publice

Sancțiuni pentru blocarea intervențiilor aleșilor.

08.

Transparență și în politică

Publicarea numelui donatorilor către partide.

Legi susținute și co-semnate

Pe lângă inițiativele legislative depuse direct, am susținut și co-semnat proiecte inițiate de colegii mei din USR, proiecte care urmează aceleași principii după care lucrez: un stat transparent, eficient, digitalizat și cu respect pentru oameni.

Pentru că nicio lege bună nu trece singură. Are nevoie de sprijin, muncă și perseverență până la adoptare.

Toate aceste inițiative pornesc din probleme reale, semnalate de oameni.

Scopul lor este același: un stat care funcționează corect, responsabil și în interesul cetățeanului.

Control parlamentar și transparență

În Parlament, am verificat instituții, am cerut explicații și am insistat pentru transparență, corectitudine și soluții reale.

Un parlamentar are puterea de a verifica modul în care se aplică legile existente și dacă instituțiile își fac treaba. În România avem mii de legi, unele foarte bune, dar multe instituții nu le respectă. De aceea insist ca legile existente să fie aplicate corect, iar instituțiile responsabile să răspundă la timp și să își asume deciziile. Folosesc toate instrumentele parlamentare disponibile: cereri de informații publice, întrebări, interpelări și audiențe.

Asta înseamnă, cred eu, să fii un parlamentar de acțiune: să întrebi, să verifici, să insiști, până când lucrurile se mișcă.

Ovidiu Paraschivescu Deputat

Iată domeniile în care am insistat, atât prin inițiativele legislative depuse și co-semnate, cât și prin toate mijloacele de control parlamentar:

Focus

Transporturi și Infrastructură

(Membru în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților)

Cea mai mare problemă a Brașovului rămâne lipsa autostrăzilor care să lege județul de restul țării. Am cerut Ministerului Transporturilor și CNAIR clarificări despre stadiile autostrăzilor Brașov–Sibiu, Brașov–Bacău și Râșnov–Comarnic, întârzierile și costurile suplimentare.

În paralel, am urmărit siguranța rutieră la nivel național : camere inteligente pe șosele, implementarea e-SAR, zone cu risc ridicat de accidente și măsuri pentru reducerea lor. Am verificat și funcționarea Aeroportului Internațional Brașov–Ghimbav — programul de operare și transparența Consiliului de Administrație.

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (operare, administrare, transparență, servicii)

· Deciziile și avizele AMEPIP privind conducerea CA AIBG
· Depunerea cererii de prenotificare pentru Aeroportul Brașov
· Stadiul operaționalizării programului de dirijare 24/7 pentru zborurile la AIBG și sumele aferente 2024
· Calendarul licitațiilor pentru închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Brașov și sumele încasate
· Deciziile și avizele AMEPIP privind conducerea CA AIBG
· Obținerea documentului de negociere a eșalonării plăților AIBG către ROMATSA
· Restricția recipientelor de 100 ml și accesul la apă potabilă gratuită în Aeroport

Infrastructură rutieră și feroviară națională

· Lista radarelor fixe e-sigur.ro și stadiul proiectelor de investiții în camere video și radare mobile
· Situația dotării cu echipamente anti-drog în trafic
· Clarificări incident tren IR 1635
· Reparația urgentă a gropilor pe Centura București
· Trecere cale ferată pe centura București - Otopeni
· Documentații tehnice pentru trenul de mare viteză
· Punct de vedere Camera de Conturi privind contractele Aeroportului (nivel național)
· Probleme la punctele POS Metrorex și CFR
· Indemnizații CNAB
· Impactul liberalizării transportului interjudețean
· Termenul de finalizare a ocolitorii Comarnicului
· Statistica accidentelor cu trotinete, biciclete și alte vehicule

Transport public în Brașov – RATBV, CJ, Primărie (mobilitate urbană & județeană)

· Extinderea programului RATBV și gratuitățile de transport la Aeroportul Brașov
· Situația elevilor navetiști – date privind transportul lor
· Proiectele Primăriei Brașov privind aplicațiile mobile pentru transportul public
· Stadiul implementării aplicației RATBV (către RATBV și Asociația de Transport Brașov)
· Transport județean - aplicație mobilă și rute delegate
· Situația transportului local al elevilor - Primăria Racoș

Drumuri, accesibilitate & siguranță rutieră în județul Brașov

· Acces pentru persoane cu handicap în Gara Brașov
· Raport privind morții de la Autostrada Moldovei (componentă regională care include Brașovul)
· Punct negru Perșani – măsuri pentru creșterea siguranței
· Control și măsuri privind siguranța circulației pe DJ103, DJ112A, DJ112B
· Intersecție DN13 – legătura cu Hălchiu și Bod

Regiunea Brașov – Montan / Rural / Turistic (probleme locale integrate)

· Șantierele de la Cabana Valea Sâmbetei
· Autorizațiile păstrăvăriilor din zona râului Sebeș

Infrastructură digitală & video în trafic

· Platforma națională de achiziție a LT-urilor
· Numărul de sesizări de probleme din trafic cu probe video
· Accesarea probelor video pentru constatarea abaterilor rutiere

Focus

Digitalizarea statului

(Membru al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor)

Așteptatul la ghișee și programul de la 8 la 16 trebuie să dispară. Ne trebuie un stat transparent, digital, care lucrează simplu și rapid în folosul oamenilor 24/7.

Cele mai urgente teme sunt digitalizarea serviciilor publice locale, inclusiv plata online a taxelor și implementarea de platforme unice de raportare.

Acces la internet și educație

· Situația unităților de învățământ din județ cu catalog electronic și alte instrumente digitale
· Datele privind școlile cu acces la internet și echipamente IT&C
· Situația conectivității la internet în școlile din mediul rural
· Situația conectării localităților din județ la rețele de fibră optică
· Platformele de raportare digitală ale Ministerului Educației
· Dotarea cabinetelor stomatologice școlare și digitalizarea programărilor
· Gradul de implementare a platformelor digitale în școli (raport ISJ)

Sănătate (spitale, dosarul pacientului, INML, programări online)

· Situația dosarului electronic al pacientului
· Gradul de digitalizare a dosarului pacientului și a serviciilor online din spitale
· Situația programărilor online la spitalele din Brașov
· Date despre sistemele informatice ale Ministerului Sănătății
· Capacitatea INML de a procesa probe de sânge și raportarea digitală

Transport și siguranță rutieră

· Numărul de sesizări de probleme din trafic cu probe video de la șoferi
· Accesarea probelor video pentru constatarea abaterilor rutiere
· Probleme puncte de cumpărare POS Metrorex și CFR

Administrația Publică (primării, autorizații, achiziții publice)

· Modul de verificare digitală a autorizațiilor de construire în zone forestiere
· Situația modulelor digitale pentru raportarea execuțiilor bugetare în primării
· Digitalizarea procedurilor pentru achizițiile publice mici

Transporturi

· Transport județean – aplicație mobilă și rute delegate

Licențe și reglementări

· Situația tuturor afacerilor cu jocuri de noroc din județ (monitorizare digitală)
· Date despre toate aparatele de tip slot-machine din județ

Focus

Transparență bugetară și responsabilitate administrativă

Pentru că statul a ascuns declarațiile de avere, am căutat căi prin care să scot la lumină banii încasați de șefii companiilor de stat. Am depus o lege și am solicitat publicarea indemnizațiilor și remunerațiilor membrilor consiliilor de administrație din instituții și companii publice.

Mă preocupă constant modul în care primăriile și restul autorităților cheltuie banii brașovenilor și investesc în probleme urgente.

Companii de stat, CA-uri, salarii și indemnizații

· Situația indemnizațiilor CA-urilor din subordinea Ministerului Economiei
· Indemnizații CNAB
· Sistemul național de monitorizare a violenței domestice (componentă bugetară – finanțări și raportări)
· Verificarea plăților pentru autorizațiile de construire în zone forestiere
· Veniturile și indemnizațiile CA-ului de la Fabrica de Pulberi Făgăraș
· Situația companiilor de stat locale cu pierderi financiare
· Execuția bugetară a Ministerului Economiei – companii locale

Execuții bugetare – instituții locale & naționale

· Execuția bugetară a Aeroportului Brașov
· Execuția bugetară a Ministerului Sportului – filiala Brașov
· Execuția bugetară a spitalelor din județ
· Execuția bugetară a Direcției Silvice Brașov
· Situația salariilor și sporurilor din instituțiile culturale ale județului
· Execuția bugetară a ISU Brașov

Achiziții publice, contracte, cheltuieli ale administrațiilor locale

· Date privind contractele de achiziție ale Primăriei Predeal
· Veniturile și cheltuielile clubului sportiv Corona Brașov
· Veniturile și cheltuielile CJ Brașov pentru evenimente finanțate public
· Cheltuielile cu serviciile de consultanță ale primăriilor
· Digitalizarea procedurilor pentru achizițiile publice mici

Resurse naturale & taxe (silvic, balastiere, fonduri)

· Situația balastierelor autorizate și taxele aferente
· Situația financiară a piețelor agroalimentare din municipiul Brașov
· Veniturile din spectacole și evenimente culturale în județ
· Module digitale pentru transparență în primării (componentă de raportare financiară)

Transport – costuri, rute, finanțări publice

· Costurile de funcționare ale transportului județean

Focus

Sănătate și Protecția cetățenilor

Controlul parlamentar nu înseamnă doar documente, ci și presiune pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor.

Principalele întrebări și cereri au fost despre dotarea spitalelor și calitatea serviciilor stomatologice și oftalmologice pentru copii și adulți, inclusiv în Brașov, accesul elevilor la servicii stomatologice în cabinetele școlare, posibilitatea testării antidrog a probelor de sânge direct la Brașov, gradul de digitalizare a spitalelor din județ, intervenția poliției în cazurile de violență domestică și aplicarea ordinelor de restricție, capacitatea Institutului Național de Medicină Legală de a testa probele de sânge la nivel național.

Solicitări cheie pentru spitale, școli și siguranță

· Cabinet stomatologic Spitalul de Copii Brașov – funcționare, program, dotări
· Date despre cabinetele oftalmologice școlare
· Situația medicilor stomatologi din județ
· Situația cabinetelor stomatologice din școli
· Dotarea cabinetelor stomatologice școlare și digitalizarea programărilor
· Situația cabinetelor de medicină școlară din județ
· Gradul de digitalizare a serviciilor medicale județene
· Situația timpilor de așteptare în UPU Brașov
· Situația medicilor de familie din zonele rurale
· Dotarea spitalelor din județ cu aparatură medicală
· Situația ambulatoriilor din județ
· Stadiul programelor de sănătate mintală în județ
· Date privind tratarea depresiei severe și prelungirea perioadei de îngrijire
· Situația intervențiilor poliției în cazurile de violență domestică
· Situația dotării cu echipamente de testare anti-drog în trafic
· Capacitatea INML de a procesa probe de sânge
· Numărul de intervenții SMURD în localități izolate
· Alimentarea cu apă potabilă în localitățile din județ
· Situația vaccinurilor pentru copii
· Acces pentru persoane cu handicap în Gara Brașov
· Gradul de digitalizare a dosarului pacientului și a serviciilor online din spitale

Focus

Educație și digitalizarea sistemului educațional

Statul ne costă și el trebuie să producă educație de calitate pentru copiii noștri.

Mă lupt ca studenții să poată studia și în același timp să poată lucra part-time. Tot mai mulți depind de puținii bani câștigați pentru a-și putea continua studiile.

Pentru elevi, am solicitat și analizat gradul de digitalizare a sistemului educațional, inclusiv extinderea cataloagelor electronice și accesul la date, situația conectivității școlilor la rețele IT&C și echipamente, dar și date privind transportul elevilor și studenților din județ.

Demersuri pentru digitalizarea școlilor și sprijinul elevilor

· Școli cu catalog electronic și instrumente digitale
· Situația elevilor navetiști la nivel județean
· Situația afacerilor cu jocuri de noroc din județ (componentă protecție elevi)
· Stadiul implementării aplicației RATBV
· Situația burselor școlare în județ
· Situația elevilor care învață în alte localități
· Transport județean – aplicație mobilă, rute delegate
· Situația universităților din județ privind digitalizarea serviciilor
· Date despre programul „Școala după școală” în județ
· Date despre conectivitatea școlilor la internet

Focus

Mediu și Protejarea comunităților

Controale, sesizări și verificări privind respectarea legislației și autorizărilor de mediu pentru multiple obiective din județ.

Pentru omul de la țară, accesul la lemnul de foc este o uriașă problemă, fie este scump, fie nu i se acordă de către autorități. Am solicitat tuturor primăriilor din județul Brașov tarifele votate pentru lemnul de foc, numărul de cereri, lista beneficiarilor, criteriile de acordare și costurile de transport, pentru a vedea clar cum este gestionată o resursă vitală pentru familiile din satele brașovene.

Control parlamentar asupra poluării și exploatării resurselor

· Sesizări privind tăierile de copaci pe domeniul public
· Situația gestionării urșilor în Predeal
· Situația balastierelor din județ
· Autorizațiile păstrăvăriilor din zona râului Sebeș
· Situația poluării din zona Cristian–Râșnov
· Verificarea modului de acordare a lemnului de foc
· Stadiul proiectelor de împădurire în județ
· Control privind depozitările ilegale de deșeuri
· Sesizări privind poluarea olfactivă în zonele periurbane

Aș putea face și mai multe pentru comunitatea noastră dacă aș avea alături mai mulți specialiști în aceste domenii. Și tu poți face o diferență.
Scrie-mi sau programează o audiență și hai să vedem cum te poți implica.

Ce am făcut pentru Brașov

Avem un județ frumos, care merită să fie funcțional. De aceea, am mers săptămânal în localități ca să înțeleg direct problemele oamenilor. Am discutat cu primari și instituții și am insistat până când am primit răspunsuri sau soluții clare.

flight_takeoff
Aeroportul Brașov transparență CA, extindere transport RATBV, reducere costuri
traffic
Infrastructură & siguranță rutieră reducere blocaje, creștere siguranță, stadiu lucrări
medical_services
Sănătate copii și adulți cabinet stomatologic și medic la Spitalul de Copii, oftalmolog Spitalul Județean
school
Educație & sprijin elevi și studenți transport elevi și studenți, catalog electronic, susținere pentru studenți
nature_people
Mediu & siguranță comunități igienizare groapă deșeuri, refacere albie râu, lemne de foc
analytics
Transparență administrativă și integritate locală publicare indemnizații CA, locații jocuri de noroc, execuții bugetare primării

Dialog, transparență și implicare civică

Pe parcursul acestui an, activitatea mea parlamentară și civică s-a desfășurat constant, transparent și în dialog direct cu brașovenii - în strânsă colaborare cu colegii mei parlamentari de Brașov, Allen Coliban și Irineu Darău - prin instrumente de comunicare publică recurente și întâlniri față în față.

videocam

Comunicare publică săptămânală

  • check_circle 51 de ediții ale seriei de live-uri „Parlamentul pe înțelesul tuturor”, realizate alături de colegul meu deputat Allen Coliban.
newspaper

Informare constantă și structurată

  • check_circle 270+ apariții în presă
    490+ postări Facebook
    330+ postări Instagram
    170+ video TikTok
groups

Întâlniri directe, lunare, cu cetățenii

  • check_circle Întâlniri în format townhall meeting, organizate în ultima vineri din fiecare lună, alături de colegii parlamentari Irineu Darău și Allen Coliban.

Ce urmează în 2026

Voi continua să adresez probleme relevante pentru oameni și comunități, pentru că am demonstrat că perseverența schimbă lucrurile.

Scrie-mi cu încredere.
Citesc personal fiecare mesaj.

Transform problemele voastre în acțiuni concrete. Și insist până se rezolvă, folosind instrumentele parlamentare pe care le am la dispoziție.

groups

În fiecare ultimă zi de vineri din lună, împreună cu colegii mei parlamentari USR de Brașov, Allen Coliban și Irineu Darău, mă întâlnesc cu cetățenii pentru a le asculta problemele direct, față în față.

calendar_month

De asemenea, puteți folosi formularul de contact de mai jos pentru a programa o audiență la București sau la Brașov (luni-vineri).